Poligamie?…

Scris in categoria [Aberaţii la o cafea]   de: Alice
March 31st, 2008

665210gfzzse8u6g.jpgÎmi place seara să mă odihnesc în pat uitându-mă la Ally McBeal, sau la alte seriale. În episodul de azi John Cage spunea ceva de genul: o iubesc pe Nelle, nu neg asta. Avem o relaţie foarte frumoasă. Dar cu Ally… ei bine, noi reuşim să comunicăm mai bine din punct de vedere spiritual. Şi da, nutresc nişte sentimente pentru ea. Adevărul? Nici eu nu ştiu ce mai simt.

Aşa că am început să mă gândesc la mai multe persoane pe care le cunosc şi mă întreb: putem iubi mai mult de o persoană în acelaşi timp? Suntem capabili de poligamie? Probabil s-a întâmplat ca să fie un moment în viaţa noastră când, implicaţi deja într-o relaţie, am cunoscut pe cineva care ne face să ne simţim speciali, să simţim că putem comunica fără cuvinte. Se întâmplă oare să şi iubim pe acestă a doua persoană dar să continuăm a o iubi şi pe prima?

Mă gândeam la arabi. Dacă eşti bărbat, e ok, poţi avea până la 7 neveste (parcă ăsta era numărul maxim). Dar în cazul femeilor ai voie doar un SINGUR bărbat. De ce? Noi nu suntem în stare să iubim mai multe persoane la fel în acelaşi timp, dar un bărbat poate iubi mai multe femei deodata?

Dacă în prietenii suntem poligami, de ce nu se aplică aceeaşi regulă şi în iubire? Sau atunci suntem luate drept nişte falsuri? Hei, dacă mai mimăm câte un orgasm din când în când, asta nu înseamnă că mimăm şi sentimente!g

5 Responses to “Poligamie?…”

  1. Marius Says:

    tu crezi ca arabii daca au 7 neveste le si iubesc pe toate? La noi ai o sigura nevasta si nici pe aia nu o iubesti cum trebuie…

    si oare se poate sa iubesti mai multe persoane in acelasi timp? nu stiu sigur, dar nu cred… e posibil sa iti placa mai multe persoane in acelasi timp.. sa iti placa destul de mult.. dar nu cred k se poate vorbi de dragoste in adevaratul sens al cuvantului…

    PS: de asta sunt femeile nemultumite in pat (de multe ori), pentru ca mimeaza orgasmul. Ar fi spre avantajul lor sa nu mai faca asta… poate asa isi vor da seama si partenerii ca ceva nu e bine si vor rezolva problema asta ;)

  2. Ionesta Says:

    Ti-am gasit blogu acu vreo 2 saptamani cautand un program pe google ce se cheama chiar Alice. Primul post era videoclipul de la Damien Rice. Mi-a placut tare mult melodia si ti-am citit un pic postarile: plecarea prietenului tau, franta s.a.m.d. Am fost impresionat de cum comunicati voi pe bloguri, si cum va expuneati povestea de dragoste in public.
    Acum citesc acest post si ma intreb daca nu cumva te-ai indragostit de altcineva, sau daca nu cumva esti pe punctul de a o face?

  3. Alice Says:

    @ Ionesta, aşa cum am zis atunci când am deschis această categorie, posturile din “Cafenea” nu se referă la persoana mea :) blogul meU nu mai este atât de personal de la o vreme încoace. Am început să mă raportez la ceea ce văd în jurul meU - prietenii, cunoştiţe.
    Îl iubesc pe iubitul meU mai mult ca orice, şi nu sunt genul de persoană capabilă de “poligamie”. Să spunem că postul s-a referit la un anumit cuplu pe care îl cunosc…dar NU la minE.
    @ Marius, poate nu şi le iubesc pe toate… poate că da… noi nu suntem în măsură să spunem asta. Asta întrebam şi eu, dacă nu ai observat: se poate să iubeşti mai mult de o persoană în acelaşi timp?

  4. Cristian Ciofu Says:

    @iubitA mI doi :”>

    ————————————–

    revenind - nu cred ca poti iubi mai multe persoane odata… iubesti una [iubitul / iubita] si la cealalta persoana, anumite trasaturi pe care nu le regasesti la persoana iubita te fac sa crezi asta, dar nu, nu cred ca putem iubi 2 oameni odata…

    sa clarificam ceva :D - una e a IUBI, alta e a PLACE ;)

    candva demult credeam asta [parca :D], dar acum nu mai cred… acum cred ca iubesti persoana de langa tine si gasesti chestii pe care el/ea nu le are in alte persoane… dar sa nu uitam - nimeni nu e perfect, deci intotdeauna [daca ne vom apuca sa cautam atent] vom gasi la cel/cea de langa noi chestii pe care altii le au si el/ea nu - totul e sa stim sa privim per ansamblu ceea ce avem si sa intelegem ca odata ce suntem aici inseamna ca merita, inseamna ca il/o iubim, nu? ;;)… daca faci analiza dupa ce incepi a te intreba daca iubesti si pe alta / altul, deja va fi prea tarziu :D

    aaa… si mai e vorba aia din batrani “nu da cioara de pe gard pe vrabia din mana” - una e sa stii un om cum se comporta in diverse situatii [ma refer la iubit / iubita aici pentru ca alaturi de el / ea petreci mult timp si treci prin diverse situatii] si alta e sa iti placa ceva la o persoana, dar sa nu stii cum e in afara mediului in care tu il / o placi…

    cand ajungi a spune ca iubesti 2 persoane, inseamna ca persoana numarul 2 a ajuns sa insemne mai mult decat persoana numarul 1… cred eU…

    are sens ce zic eU pe aici? :))

    in fine - legat de arabi? nu cred ca le iubesc pe toate… iubesc cate ceva la fiecare, dar… una trebuie sa fie cea mai speciala… daca nu e una din neveste, atunci sigur e amanta :D

    gata, ca deja las un comentariu mai lung decat articolul :))

  5. cms Says:

    Nu-i neaparat vorba de iubire, e foarte frumos cand sunteti 3 si va intelegeti perfect, mai ales daca ele doua erau prietene inainte sa le cunosti. Pur si simplu nu mai ii asa de plictisitor cand sunteti doar 2. Ca si cum ai merge la mare cu un prieten sau cu toti prietenii :d:d

    PS : la femei e mai usor sa fie heterosexuale, de aia vezi barbati cu mai multe femei. arabii au traditie.

Leave a Reply

:) :( :d :"> :(( \:d/ :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :)>- more »

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>


 

Navigation: