Archive for March, 2008

Poligamie?…

Posted in Aberaţii la o cafea  by: Alice
March 31st, 2008

665210gfzzse8u6g.jpgÎmi place seara să mă odihnesc în pat uitându-mă la Ally McBeal, sau la alte seriale. În episodul de azi John Cage spunea ceva de genul: o iubesc pe Nelle, nu neg asta. Avem o relaţie foarte frumoasă. Dar cu Ally… ei bine, noi reuşim să comunicăm mai bine din punct de vedere spiritual. Şi da, nutresc nişte sentimente pentru ea. Adevărul? Nici eu nu ştiu ce mai simt.

Aşa că am început să mă gândesc la mai multe persoane pe care le cunosc şi mă întreb: putem iubi mai mult de o persoană în acelaşi timp? Suntem capabili de poligamie? Probabil s-a întâmplat ca să fie un moment în viaţa noastră când, implicaţi deja într-o relaţie, am cunoscut pe cineva care ne face să ne simţim speciali, să simţim că putem comunica fără cuvinte. Se întâmplă oare să şi iubim pe acestă a doua persoană dar să continuăm a o iubi şi pe prima?

Mă gândeam la arabi. Dacă eşti bărbat, e ok, poţi avea până la 7 neveste (parcă ăsta era numărul maxim). Dar în cazul femeilor ai voie doar un SINGUR bărbat. De ce? Noi nu suntem în stare să iubim mai multe persoane la fel în acelaşi timp, dar un bărbat poate iubi mai multe femei deodata?

Dacă în prietenii suntem poligami, de ce nu se aplică aceeaşi regulă şi în iubire? Sau atunci suntem luate drept nişte falsuri? Hei, dacă mai mimăm câte un orgasm din când în când, asta nu înseamnă că mimăm şi sentimente!g

3rei

Posted in Ping - Pong  by: Alice
March 28th, 2008

Leapşă nouă de la Vyio:

3 filme care mi-au plăcut:

- Sweet November
- Romeo must die
- The Notebook

3 mâncăruri preferate:

- spaghetti
- tot ce înseamnă salată
- pui cu spanac

3 cărţi preferate:

- Colecţionarul - J. Fowles
- La răscruce de vânturi - E. Bronte
- Magicianul - J. Fowles

3 locuri în care mi-ar placea să fiu in momentul ăsta:

- Strasbourg
- Strasbourg
- Strasbourg

3 locuri în care am locuit:

- Timişoara
- Granada, Spania
- Galaţi
3 emisiuni la care mă uit:

- În gura presei
- Cronica Cârcotaşilor
- Happy Hour

3 site-uri pe care navighez zilnic:

- blogroll
- sunt mai mult decât 3 :bz

Dau mai departe celor 3:

- iubiţeL
- Fata din pom
- Cartush

O viaţă sănătoasă!

Posted in Aberaţii la o cafea  by: Alice
March 26th, 2008
Azi am deschis o categorie nouă: Aberaţii la o cafea. Ţin sa precizez că ceea ce voi scrie aici nu ţine neapărat de persoana mea sau de ceea ce simt eU. Consideraţi aceste posturi ca fiind discuţii auzite într-o cafenea. Deci, a NU se interpreta cum că am paţit eU ceea ce se va afla în această categorie. (more…)

The same old scenario…

Posted in BZZ!!!  by: Alice
March 1st, 2008

Ceva special, o piesă dragă miE…

Dacă urmăriţi HOUSE M.D. sau CSINY, probabil aţi auzit piesa. Audiţie plăcută!


P.S.: I’m not dead yet!!! :bz

(more…)